Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un an de la prabusirea zborului MH17. Familiile victimelor asteapta in continuare raspunsuri!

Armed pro-Russian separatist stands at a site of a Malaysia Airlines Boeing 777 plane crash in the settlement of Grabovo in the Donetsk region

Familiile victimelor malaeziene ale prăbuşirii cursei aviatice MH17, doborâte în 17 iulie 2014 în estul separatist al Ucrainei, s-au reunit sâmbătă pentru o ceremonie comemorativă, cerând să se facă dreptate şi cei care au doborât avionul să fie deferiţi justiţiei, informează AFP.

"Vrem să aflăm cine a doborât avionul. Avem nevoie să ştim acest lucru", a declarat Ivy Loi, al cărei soţ, căpitanul de aviaţie Eugene Choo, era unul dintre piloţii avionului.

"Toată lumea acuză, însă pentru noi este important să se ştie exact ce s-a întâmplat şi să ni se facă dreptate, pentru a ne putea în sfârşit duce doliul", a explicat Shahadat Bey, care a avut o mătuşă în avionul doborât.

Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines a fost doborât la 17 iulie 2014 în estul Ucrainei, în contextul în care lupte aveau loc în această zonă între separatiştii proruşi şi forţele proguvernamentale ucrainene. În avion se aflau 298 de persoane, dintre care majoritatea pasageri olandezi.

Ucraina şi SUA afirmă că aparatul de zbor a fost doborât de o rachetă sol-aer furnizată de Moscova separatiştilor, în timp ce Rusia acuză armata ucraineană.

Malaezia a înaintat miercuri la ONU un proiect de rezoluţie în care cere crearea unui tribunal internaţional special pentru judecarea celor responsabili de accident, însă Rusia, care este membră permanentă a Consiliului de Securitate al ONU şi care dispune de drept de veto, a dat de înţeles că se va opune.

Ceremonia comemorativă din Malaezia, ţară majoritar musulmană, a fost devansată pentru acest sfârşit de săptămână, deoarece la 17 iulie va fi, anul acesta, sărbătoarea Ramadanului, un moment de bucurie şi motiv de celebrare pentru familiile musulmane.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.