Un angajat al Penitenciarului Botoşani a fost diagnosticat cu COVID-19

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 13-07-2020

Actualizat: 13-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

Un angajat al Penitenciarului Botoşani a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2, informează luni Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Acesta a exercitat atribuţii de serviciu în sectorul educaţie şi asistenţă psihosocială, cu purtarea, în permanenţă, a echipamentului de protecţie, precizează ANP, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Ministrul Agriculturii anunță jalea: Avem un deficit pentru produsele agro-alimentare de 2,5 miliarde de euro cu UE

''Amintim faptul că activităţile de reintegrare socială se realizează, în acest context epidemiologic, cu respectarea distanţei de siguranţă şi cu portul obligatoriu al echipamentului de protecţie, atât de către angajaţi, cât şi de către persoanele private de libertate. Totodată, demersurile se realizează în grupuri restrânse şi au o durată diminuată", arată sursa citată.

Conform sursei citate, administraţia locului de deţinere a procedat la informarea Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, urmând a fi demarată ancheta epidemiologică.

Citește și: Bacşiş fabulos la un restaurant! Personalul a început să plângă: 'A fost extrem de emoţionant. A fost o perioadă foarte dificilă pentru noi'

Din primele verificări, interacţiunea angajatului cu persoanele custodiate a fost redusă, riscul epidemiologic pentru această categorie fiind limitat, menţionează ANP.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri