Un antropolog explică semnificația ascunsă a Mielului de la masa de Paște: Simbol hristic, aliment ritual!

Sâmbăta este ultima zi a Săptămânii Mari, când se pomeneşte despre îngroparea trupului lui Iisus şi coborârea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica la viaţă veşnică pe cei din veac adormiţi. În noaptea de sâmbătă spre duminică, după miezul nopţii, toţi creştinii merg la biserică aşteptând marea bucurie a Învierii Domnului.

În noaptea Învierii, ţăranul român lua pasca, dar şi alte alimente - dacă avea - pe care le îndesa într-o desagă spre a fi sfinţite la biserică. După încheierea Sfintei Liturghii, dimineaţa se întorcea acasă cu lumânarea aprinsă şi o stingea de grindă. După ce mânca sfânta anafură, pasca, ouăle şi celelalte bucate sfinţite la biserică, împreună cu toţi casnicii săi, aşeza masa înfruptându-se din toate cele pregătite din timp şi prelungind, astfel, bucuria de care se împărtăşise la sfânta biserică. Pe masa sărbătorii de Paşti un loc aparte îl ocupă mielul, care este considerat de etnologi, aliment ritual, dar şi un simbol hristic, scrie antropologul Ciprian Voicilă, MNŢR.

Se ştie că de vineri seara, de la Prohod, până la slujba Învierii la biserică nu mai trag clopotele

Paştile

„Cea mai mare, mai însemnată, mai sfântă şi mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an, după spusa românilor de pretutindene, e sărbătoarea Paştilor, Paştile sau Învierea Domnului, întâi, pentru că în această zi „Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”, iară pre cei vii răscumpărându-i de sub jugul păcatului strămoşesc şi împăcându-i cu Dumnezeu; şi al doilea, pentru că ea cade totdeauna la începutul primăverii, anotimpul cel mai frumos şi mai plăcut, când toate în natură învie. Drept aceea, românii nu numai că aşteaptă sărbătoarea aceasta, şi mai ales după un post atât de îndelungat şi de greu cum e Postul Mare sau Păresimile, cu cel mai mare dor şi bucurie, ci ei caută în acelaşi timp ca locuinţele lor să fie cât se poate de bine îngrijite şi curate şi a se pregăti cu toate cele trebuincioase astfel că, sosind sfintele Paşti, toate să se afle în cea mai bună rânduială”, după cum scrie Simion Florea Marian în „Sărbătorile la români. Cincizecimea”.