Un apropiat al preşedintelui kosovar, inculpat pentru corupţie

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 25-10-2016

Actualizat: 25-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un fost camarad de arme al preşedintelui kosovar Hashim Thaci a fost inculpat, alături de alte 38 de persoane, pentru fapte de corupţie, a anunţat marţi Parchetul Kosovo într-un comunicat, informează AFP. Azem Syla, un apropiat al lui Thaci, a fost acuzat că este şeful unui 'grup organizat care prin intermediul unor activităţi criminale, mai exact prin falsificarea de documente oficiale şi mituirea unor responsabili publici, şi-a însuşit bunuri' ale statului, a căror valoare este estimată la 30 de milioane de euro.

Căutat de justiţia locală, Syla a demisionat din funcţia de deputat al Partidului Democrat din Kosovo (PDK, la putere) şi s-a predat autorităţilor la sfârşitul lunii aprilie, la câteva zile după arestarea altor şase persoane implicate în acest dosar. Operaţiunea poliţiei şi ancheta au fost efectuate în colaborare cu procurorul sârb împotriva crimei organizate. Azem Syla a condus o scurtă perioadă, în 1999, Armata de Eliberare a Kosovo (UCK), al cărei cofondator a fost. El a fost, de asemenea, în timpul războiului împotriva forţelor sârbe (1998-99), unul dintre negociatorii UCK, alături de Thaci.

Numele lui a mai apărut când au fost formulate acuzaţii privind asasinate politice care ar fi fost ordonate de liderii rebeliunii kosovare. Reputaţia lui Thaci a fost afectată de un raport al Consiliului European, adoptat în ianuarie 2011 şi care menţiona numele lui într-o afacere de trafic de organe prelevate de la prizonieri, majoritar sârbi, în timpul şi după conflict, acuzaţie respinsă de acesta. Numele lui Syla figura de asemenea în acest raport. Tribunalul special însărcinat cu anchetarea crimelor de război care au fost comise în Kosovo în timpul şi după conflictul armat a fost înfiinţat la Haga şi ar urma să devină operaţional în 2017. Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în 2008, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri