Un ATV s-a răsturnat în Predeal, pe DN1: Circulația este oprită pe sensul spre Brașov

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 06-07-2024

Actualizat: 06-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Conducătorul unui ATV a pierdut sâmbătă controlul direcției și s-a răsturnat pe carosabil. Un minor este rănit și primește îngrijiri medicale la fața locului. Circulația rutieră este oprită pe sensul de mers Ploiești-Brașov și se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției.

Pe DN 1, localitatea Predeal, județul Brașov, conducătorul unui ATV a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe carosabil, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, scrie mediafax.ro.

„În urma impactului a rezultat rănirea unui pasager minor, care primește îngrijiri medicale la fața locului. Circulația rutieră este oprită pe sensul de mers Ploiești-Brașov și se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției”, poitrivit comunicatului.

Polițiștii estimează reluarea traficului în jurul orei 14:00.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri