VIDEO Un avion a aterizat forțat la Băneasa: roțile i s-au rupt, traficul e blocat / UPDATE

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 31-10-2025 09:39

Actualizat: 31-10-2025 10:04

Article thumbnail

Sursă foto: sursa: captura video mediafax

Scene cu suspans la Băneasa, unde un avion a aterizat forțat. Un accident aviatic a avut loc pe pista de la Băneasa, vineri dimineața, unde un avion de tip școală a aterizat forțat și i s-au rupt roțile. Accidentul aviatic a avut loc pe pista de la Băneasa, unde un avion școală a aterizat și i s au rupt roțile, anunță Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) într-un comunicat remis redacției.

UPDATE: Cauza a fost o pană de motor. Avionul este deja în hangar la Școala Superioară de Aviație.

În cursul dimineții de vineri, 31 octombrie, o aeronavă de mici dimensiuni aparținând Școlii Superioare de Aviație Civilă a depășit la aterizare pista Aeroportului București Băneasa ”Aurel Vlaicu” și a intrat în zona înierbată.

Aterizarea a avut loc la ora 08.28, iar la bordul aeronavei se aflau două persoane, care nu au fost rănite. Avionul a fost tractat spre pozițiile de parcare ale Școlii Superioare de Aviație Civilă.

Pentru siguranța operațiunilor aeriene, pista a fost închisă o scurtă perioadă, până la eliberarea zonei

Pista Aeroportului Băneasa a fost redeschisă și a redevenit operațională la ora 09.25.

Cursele Ryanair Memmingen – București și Wizz Air Napoli - București, care erau programate să aterizeze pe Aeroportul Băneasa, au fost redirecționate pe Aeroportul Henri Coandă.

Incidentul este investigat de către autoritățile competente. Aeronava se află acum în hangarul Școlii Superioare de Aviație Civilă. Avionul Ryanair va reveni cam în 30 minute pe Aeroportul Băneasa, de unde va decola către Memmingen.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri