Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce i-a ameninţat cu o drujbă pe agenţii de pază ai unui club

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 11-11-2019

Actualizat: 11-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.burntorangereport.com

Un bărbat în vârstă de 31 de ani din municipiul Vaslui a fost arestat preventiv, după ce i-a ameninţat cu o drujbă pe agenţii de pază ai unui club de noapte, scrie Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, sâmbătă noaptea, un bărbat a sesizat la numărul de urgenţă 112 că este agresat de agenţii de pază ai unui local, iar când poliţiştii au ajuns la faţa locului l-au găsit pe fratele acestuia, înarmat cu o drujbă, proferând injurii la adresa paznicilor.

Citește și: O mașină cu procese verbale de la secții de votare din Vrancea a fost implicată într-un accident

"Poliţiştii s-au deplasat în zonă, unde au găsit un bărbat care avea asupra lui o drujbă pornită, pe care o accelera ostentativ şi adresa ameninţări paznicilor localului. Bărbatul a fost imobilizat, deposedat de obiectul respectiv şi condus la sediul Poliţiei municipiului Vaslui. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburare a liniştii şi ordinii publice, purtare abuzivă, ameninţare şi folosirea fără drept de arme periculoase", a declarat Bogdan Gheorghiţă. 

Bărbatul urmează să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri