Un bărbat a fost prins cu peste 11.000 de cartuşe letale

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 16-12-2021

Actualizat: 16-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

Poliţiştii clujeni au descoperit la un bărbat de 55 de ani din Turda peste 11.000 de cartuşe letale, pe care le deţinea fără drept.

"La data de 15 decembrie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Cluj au efectuat 2 percheziţii domiciliare, în Turda, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, bănuit că ar deţine muniţie letală fără drept. În urma percheziţiilor, au fost descoperite peste 11.000 de cartuşe, de diferite tipuri şi calibre, întreaga muniţie letală fiind ridicată, în vederea continuării cercetărilor", se arată într-o informare transmisă, joi, de IGPR.

Potrivit sursei citate, sunt desfăşurate activităţi specifice, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj şi al poliţiştilor de la Compartimentul Criminalistic Turda

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri