Un tânăr în vârstă de 22 ani din municipiul reşedinţă a fost reţinut după ce l-a înjunghiat mortal, cu un cuţit, pe un alt tânăr de aceeaşi vârstă, în timpul unui conflict spontan, se arată într-un comunicat de presă transmis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu, transmite Agerpres.
"Poliţiştii giurgiuveni au primit, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, un apel în seara zilei de luni, 13 august, prin care erau informaţi că un tânăr înjunghiat a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Giurgiu şi, ulterior, a decedat. Din primele cercetări efectuate de poliţişti, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a reieşit faptul că tânărul de 22 de ani a fost înjunghiat mortal cu un obiect tăietor înţepător în zona abdominală de un alt giurgiuvean în vârstă de 22 ani, în urma unui conflict spontan" se precizează în comunicatul de presă.
În cauză a fost întocmit dosar penal, tânărul de 22 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de omor.
Potrivit apropiaţilor tânărului decedat, conflictul ar fi izbucnit în trafic, victima aflându-se în maşină cu tatăl său, care, de asemenea, a fost rănit în urma altercației.
Un bărbat a fost reținut după ce a înjunghiat un tânăr : Conflictul ar fi izbucnit în trafic
Articole Similare

25
Horoscopul lunii martie 2026. Nativii caută mai multă atenție în relațiile amoroase
25

15
Acțiune comună de împădurire pe ambele maluri ale Prutului, desfășurată simultan de către Republica Moldova şi România
15

30
94 de persoane salvate de pe munte de Salvamont în ultimele 24 de ore
30

3.272
Votul care a încurcat presa: judecătorul care a fost împotriva legii pensiilor magistraților, dar nu a semnat nicio opinie separată
3.272

56
Intervenție în forță în miez de noapte: Trei ucraineni rătăciţi la 1.600 metri altitudine au fost recuperaţi de echipele Salvamont
56

3.248
Horia Brenciu, blocat în vacanță din cauza bombardamentelor. 'Cu câtă ușurință poate devia un război destinele oamenilor'
3.248

1.371
Alergările pe distanțe foarte lungi pot 'îmbătrâni' sângele. Ce arată un nou studiu
1.371

5.502
Adio, trecut! Martie 2026 aduce marea metamorfoză pentru 4 zodii alese de Univers
5.502

4.212
Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, reacție după anunțul privind moartea ayatollahului Ali Khamenei
4.212

1.392
Generația celor 47 de secunde: Cum ne-au fragmentat telefoanele puterea de concentrare
1.392

3.945
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
3.945

1.792
Lovitură în inima cămătarilor: Dobânzi uriașe și teroare pentru bani. Mai multe arestări la Cluj, într-un dosar de amploare
1.792

1.107
Cine a fost Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului: Putere, influență și conducere
1.107

















Comentează