Un bărbat a murit după ce a căzut peste el un copac

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 18-01-2024

Actualizat: 18-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: dcnews.ro

Un bărbat a murit joi, într-o zonă montană Bacea, punctul Culmea Greși, după ce a căzut pe el un copac. Pompierii au ajuns la el pe jos, deoarece nu s-a putut înainta nici cu utilajul șenilat.

„Prin apel la 112, la ora 10:14, pompierii militari vâlceni au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona montană Bacea, punctul Culmea Greși, o persoană a fost surprinsă de căderea unui arbore și este inconștientă. Au fost alocate de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea cu o ambulanță SMURD, o autospecială de intervenție rapidă și un UTV senilat, precum și o ambulanță aparținând SAJ”, transmite ISU Vâlcea, potrivit mediafax.

Au fost anunțați despre eveniment Salvamont Vâlcea și SVSU din localitate.

„Pompierii militari s-au confruntat cu un drum greu accesibil pentru autospeciale, neputându-se înainta spre victimă nici cu utilajul senilat. S-a continuat deplasarea pedestru, în condiții foarte grele și extrem de riscante. Având permanent în minte că este vorba de un om care este posibil să mai fie în viața și deși nu erau echipați și nici antrenați pentru zone greu accesibile, în zonă montană, au continuat deplasarea, cu eforturi supraomenești, până la victimă. Din nefericire, in ciuda eforturilor depuse de pompieri pentru a ajunge la victimă, aceasta nu prezenta semne vitale când colegii noștri au ajuns lângă ea. chipajele operative ISU ajutate de o persoană din cadrul SVSU Băile Olănești, de colegi din cadrul IPJ și colegi de muncă ai victimei, au reușit să ducă victima până la utilajul senilat, iar, ulterior persoana va fi predată IML”, se arată în finalul comunicatului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri