DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un bărbat a rămas fără permis de conducere, după ce a încălcat în repetate rânduri regulile de circulaţie

Inquam Photos / Octav Ganea
politie

Un bărbat din judeţul Harghita a rămas fără permis de conducere în judeţul Bihor, pentru o perioadă de 510 zile, după ce a încălcat, joi, mai mute reguli de circulaţie. Poliţiştii care nu l-au putut opri au reuşit să discute cu el abia după ce a intrat cu maşina într-un şanţ. Testele la care a fost supus arată că bărbatul nu era nici beat, nici drogat. El a fost internat involuntar într-un spital de psihiatrie, informează News.ro.

Poliţiştii bihoreni au fost alertaţi, joi, la ora 10.20, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat, în timp ce conducea un autoturism la ieşirea din Oradea către localitatea Biharia, are un comportament haotic în trafic.

El a circulat pe contrasens în Oradea, dar şi în localităţile Biharia, Satu Nou, Tămăşeu, Roşiori şi ar fi depăşit neregulamentar, inclusiv pe trecerea de pietoni.

”Poliţiştii Secţiei nr.3 de Poliţie Rurală Biharia l-au interceptat în trafic, însă bărbatul a refuzat să oprească la semnalul legal al poliţiştilor, continuându-şi deplasarea până la intrarea în localitatea bihoreană Diosig, unde a virat la stânga, pătrunzând într-un şanţ. Evenimentul rutier a fost unul fără victime”, transmite IPJ Bihor.

Şoferul care a pus în pericol siguranţa traficului a fost identificat ca fiind un bărbat de 45 de ani, din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita. Poliţiştii l-au testat cu privire la prezenţa alcoolului şi a drogurilor în organism, testele având rezultate negative. În aceste condiţii, oamenii legii au propus şi obţinut internarea involuntară a bărbatului, la psihiatrie, suspectând că la baza comportamentului său se află probleme medicale. El a fost internat involuntar într-un spital din municipiul Oradea.

În plus, şoferul a fost amendat contravenţional cu 16 puncte amendă, în valoare 2.320 de lei şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 510 zile.

Pentru că autoturismul condus de acesta nu avea montată plăcuţa cu numărul de înmatriculare în partea din faţă, poliţiştii au dispus şi retragerea certificatului de înmatriculare a vehiculului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.