DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un bărbat bănuit că ar fi furat dintr-o locuinţă din Sectorul 1 bijuterii de peste 60.000 de euro a fost reţinut

bijuterii

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost reţinut de poliţişti, după ce ar fi furat dintr-o locuinţă din Sectorul 1 al Capitalei bijuterii şi ceasuri în valoare de aproximativ 62.000 de euro.

''Luni, 13 iulie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut un bărbat în vârstă de 34 de ani, bănuit de săvârşirea unui furt din locuinţă, faptă comisă pe raza Sectorului 1'', se arată într-un comunicat al DGPMB transmis AGERPRES.

Citește și: Inspecția Muncii a strâns din amenzi 6 milioane de lei în doar 10 zile: Peste 300 de persoane prinse că munceau 'la negru'

Potrivit sursei citate, poliţişti din cadrul Secţiei 4 au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că în cursul zilei de 10 iulie, în intervalul 17,30 - 18,30, persoane necunoscute, profitând de faptul că poarta şi uşa de acces în imobil erau deschise şi neasigurate, au pătruns în interiorul locuinţei de unde au sustras mai multe bijuterii şi două ceasuri, prejudiciul fiind estimat la suma de 62.000 de euro.

Demarând cercetările şi investigaţiile, poliţiştii au identificat un bărbat de 34 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracţională, bănuit de comiterea faptei.

În cursul zilei de luni, a fost pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele bănuitului, acesta fiind depistat pe raza judeţului Ilfov şi condus la audieri.

Citește și: AVERTISMENT Şase focare familiale cu 26 cazuri de COVID-19, urmare a cererii de externare sau a refuzului internării

În urma probatoriului administrat, în sarcina bărbatului a fost reţinută săvârşirea faptei reclamate. De asemenea, extinzându-se cercetările, au fost recuperate cele două ceasuri pe care bărbatul le-ar fi sustras din locuinţă.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.