Un conducător de moped electric, fără permis, și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o autoutilitară

Autor: Liana Ganea

Publicat: 18-03-2025 12:39

Actualizat: 18-03-2025 14:39

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik *imagine cu rol ilustrativ

Poliţiştii giurgiuveni efectuează cercetări pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere după ce un bărbat în vârstă de 52 de ani care conducea un moped electric a fost accidentat de o autoutilitară şi a decedat ulterior la spital.

"Poliţia oraşului Bolintin-Vale a fost sesizată prin apel 112 de către un bărbat cu privire la faptul că în extravilanul localităţii Trestieni a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări a reieşit faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Cosoba, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DJ 601E, din direcţia Trestieni către Cosoba, ar fi intrat în coliziune cu un moped electric, condus de către un bărbat, de 52 de ani, din comuna Ulmi. În urma producerii evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului mopedului, care a fost transportat la o unitate spitalicească din municipiul Bucureşti. Ulterior, la spital, a survenit decesul acestuia", se arată marţi într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu, potrivit Agerpres.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti a reieşit faptul că bărbatul care conducea mopedul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Rezultatul testării cu aparatul etilotest pentru conducătorul autoutilitarei a indicat valoarea 0.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri