Un bărbat de 62 de ani din Ploieşti, arestat pentru pornografie infantilă: Se dădea drept un adolescent orfan pe o reţea de socializare

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 15-03-2018

Actualizat: 15-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.burntorangereport.com

Un bărbat de 62 de ani din Ploieşti a fost reţinut DIICOT pentru pornografie infantilă. Din 2017 el folosea un cont fals pe o reţea de socializare, dându-se drept un adolescent orfan, şi cerea fotografii pornografice minorilor. Potrivit DIICOT, în perioada mai 2017 – februarie 2018, bărbatul a folosit un cont fals pe o reţea de socializare, dându-se drept un adolescent orfan, elev la o şcoală sanitară. „Inculpatul a trimis minorelor mesaje pentru a iniţia conversaţii, legătura transformându-se într-o relaţie virtuală, ce constituia fundament pentru solicitarea materialelor pornografice”, spune DIICOT. Astfel, bărbatul a cerut şi a primit în mod repetat fotografii sau alte materiale pornografice cu minori cu vârste între 11 şi 16 ani.

Una dintre minorele abordate de bărbat l-a blocat, după ce i-a cerut în repetate rânduri fotografii în ipostaze sexuale explicite, mai precizează reprezentanţii instituţiei. Un alt minor a avut nevoie de spitalizare şi consiliere psihologică. În urma percheziţiilor, autorităţile au ridicat sisteme informatice şi medii de stocare, pe care au fost găsite mai mutle fişiere video şi foto cu minori în ipostaze sexuale. Bărbatul de 62 de ani a fot prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, conform news.ro.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri