Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un bărbat din Cluj a murit după ce a fost prins sub un tractor care s-a răsturnat

directmm.ro
tractor rasturnat

Un bărbat a murit, vineri, în localitatea Pata, după ce un tractor s-a răsturnat peste el, într-o zonă împădurită.

"Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineaţă în urma răsturnării unui tractor peste un bărbat, într-o zonă împădurită din apropierea localităţii Pata. Alerta a fost înregistrată în jurul orei 10,40, iar la faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD, unde au găsit victima, în vârstă de aproximativ 50 de ani, prinsă sub tractorul răsturnat şi prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa", se arată într-o informare a ISU Cluj.

IPJ Cluj a deschis un dosar penal în acest caz, pentru ucidere din culpă, potrivit Agerpres.

"La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 10,30 poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi răsturnat cu tractorul într-o zonă forestieră de pe raza localităţii Pata din comuna Apahida. Primele verificări efectuate de către echipa operativă deplasată la faţa locului au condus la stabilirea faptului că, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Apahida, în timp ce se afla într-o zonă forestieră desfăşurând activităţi cu ajutorul tractorului, la un moment dat acesta ar fi efectuat manevre în urma căruia utilajul agricol s-a răsturnat peste el. Din nefericire, echipajul medical ajuns la faţa locului a constatat decesul bărbatului. În cauză cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiunea de ucidere din culpă", se arată într-o informare a IPJ Cluj.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.