Un bărbat din Dolj a murit după ce a fost lovit cu mașina de un șofer băut

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 07-12-2019

Actualizat: 07-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat în vârstă de 83 de ani, din localitatea Vârtop, județul Dolj, a murit după ce a fost lovit cu mașina de un șofer băut, în timp ce mergea pe marginea drumului, potrivit Mediafax.

Potrivit IPJ Dolj, accidentul s-a produs pe DJ 552, în localitatea Vârtop.

Citește și: Veste BOMBĂ cu privire la modificarea contractelor individuale de muncă !

„Un bărbat de 29 de ani, din Unirea, conducea un autoturism pe DJ 552, iar în Vârtop a accidentat mortal un bărbat de 83 de ani, din localitate, care se deplasa pe marginea drumului, în aceeași direcție de mers cu autoturismul (Craiova către Plenița)”, au declarat reprezentanții IPJ Dolj.

În urma testării șoferului cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0, 98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta este cercetat pentru ucidere din culpa și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri