Un bărbat gelos a răbufnit: i-a dat foc casei fostei sale soții și a noului ei iubit; polițiștii l-au arestat pentru 30 de zile

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 21-01-2019

Actualizat: 21-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat de 50 de ani, din Râca, județul Argeș, a fost arestat preventiv, luni, fiind acuzat că a dat foc unor case pentru a se răzbuna pe fosta soție, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanților Poliției Argeș, instanța a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul bărbatului din comuna Râca, bănuit de distrugere prin incendiere.

“Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în noaptea zilei de 19 spre 20 ianuarie, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, ar fi incendiat două case nelocuite situate pe raza comunei Râca”, arată sursa citată.

Citește și: Taximetriștii AU BLOCAT centrul Bucureștiului: PROTEST de amploare - VIDEO

Surse judiciare au declarat sursei citate că bărbatul a divorțat, iar când s-a întâlnit cu fosta soție și actualul ei iubit, acesta i-a amenințat că se va răzbuna.

Câteva ore mai târziu a dat foc locuinței actualului iubit al femeii, apoi a incendiat o casă bătrânească ce aparține fostei soții. Ambele imobile erau nelocuite.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri