Un bărbat, proprietar a 20 de câini, amendat pentru condiţiile precare în care îi ţinea

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 19-07-2024

Actualizat: 19-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Opinia Timisoarei

Un bărbat din localitatea Buznea, comuna ieşeană Ion Neculce, care deţinea 20 de câini de rasă comună, a fost amendat cu 3.600 lei din cauza condiţiilor improprii în care ţinea animalele, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

 

Câinii au fost luaţi şi daţi unor asociaţii care au contract de prestări servicii medicale cu un cabinet veterinar.

''În perioada 11 - 18 iulie, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, împreună cu un reprezentant din cadrul Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi, au efectuat verificări privind modul de respectare a măsurilor prevăzute în materie de protecţie a animalelor de către un bărbat din localitatea Buznea, comuna Ion Neculce. Cu acest prilej s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi deţinut 20 de exemplare canine adulte, de rasă comună, cărora nu le erau asigurate condiţii de bunăstare'', a transmis vineri IPJ Iaşi.

Având în vedere starea fizică a animalelor, poliţiştii au constatat existenţa situaţiei de pericol, conform Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, fiind dispusă măsura legală de emitere a ordinelor de încredinţare a tuturor animalelor, ulterior predate cu titlu de gratuitate către trei asociaţii care au contract de prestări servicii medicale veterinare cu un cabinet veterinar înregistrat conform legii.

Faţă de bărbat s-au dispus măsuri legale de sancţionare contravenţională, conform HG nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi conform Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 3.600 lei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri