Un bărbat s-a dezechilibrat şi a căzut în albia unui râului de la o înălţime de şase metri: Dus cu elicopterul la spital

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 08-07-2024

Actualizat: 08-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: ziarobiectiv.ro

Un bărbat aflat în zona turistică Bicaz-Chei din judeţul Neamţ s-a dezechilibrat, duminică seară, şi a căzut în albia râului de la o înălţime de şase metri. El a fost preluat de elicopterul SMURD şi transportat la spital, iar poliţiştii au deschis o anchetă.

 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi, duminică, de la ora 19.00, cu privire la faptul că o persoană care se afla în zona Bicaz-Chei s-a accidentat.

”Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat, de 51 de ani, din Bicaz, se afla împreună cu familia în zona turistică Bicaz-Chei, s-ar fi urcat pe o formaţiune stâncoasă situată între DN 12C şi albia râului Bicaz, de unde s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut în albia râului, de la o distanţă de aproximativ şase metri”, au anunţat poliţiştii.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical din Neamţ, iar ulterior cu un elicopter SMURD, a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs acest accident.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri