Un bărbat s-a prezentat în vamă cu un permis de conducere eliberat de o asociaţie din Ucraina

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 03-10-2023

Actualizat: 03-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat este cercetat penal de către poliţiştii de frontieră sătmăreni după ce s-a prezentat în vama Petea, marţi, conducând o maşină şi a prezentat un permis de conduce eliberat de către o asociaţie din Ucraina, informează Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, potrivit Agerpres.

"În această dimineaţă, în jurul orei 06.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din România, un cetăţean ucrainean în vârstă de 40 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Volvo, înmatriculat în Belgia.

La controlul documentelor, colegii noştri i-au solicitat celui aflat la volan permisul de conducere. Ucraineanul a prezentat un permis emis în octombrie 2022 de către Asociaţia Internaţională a Conducătorilor Auto din Ucraina, document care nu este recunoscut de statul român. Bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul său nu este valabil", precizează sursa citată.

Poliţiştii au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri