Un bărbat și-a înjunghiat soția în gât și apoi a dat foc casei. Băiatul lui a sunat la poliție

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 06-02-2022

Actualizat: 06-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Bărbatul din localitatea giurgiuveană Stăneşti care şi-a înjunghiat în gât soţia şi apoi a incendiat locuinţa a fost arestat preventiv. El este acuzat de tentativă de omor, femeia scăpând cu viaţă în urma agresiunii.

Judecătorii din Giurgiu au emis, duminică după-amiază, mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului în vârstă de 50 de ani din comuna Stăneşti care sâmbătă şi-a înjunghiat în gât soţia, femeia scăpând cu viaţă şi fiind dusă la spital. El fusese reţinut în urma audierilor, iar duminică a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru tentativă de omor.

Suspectul are 50 de ani, iar sâmbătă şi-a înjunghiat în gât soţia, apoi a dat foc casei. Fiul femeii, un tânăr de 24 de ani, a sunat la 112 şi a anunţat fapta bărbatului.

Acolo au ajuns şi pompierii, aceştia anunţând şi ei autorităţile că au găsit o femeie cu plagă tăiată în zona gâtului.

Femeia, în vârstă de 44 de ani, se află la spital.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri