Un bărbat în vârstă de 50 de ani, urmărit internaţional de către autorităţile judiciare din Italia pentru violenţă domestică, a fost depistat pe raza localităţii Ulmeni şi reţinut ulterior în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, potrivit Agerpres.
Acesta este căutat de poliţiştii din Italia pentru după ce şi-a agresat propria familie.
Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă al IPJ Buzău, poliţiştii de investigaţii criminale, împreună cu cei de la Postul de poliţie comunal Ulmeni, au pus în executare mandatul european de arestare emis de Curtea de Apel Ploieşti pe numele unui bărbat de 50 de ani din Ulmeni, urmărit la nivel internaţional de către autorităţile judiciare din Italia.
Citește și: Un ministru PSD iese la atac în pline audieri în Parlament: Raluca Turcan și Roberta Anastase, la un pas de a prelua destinul României
"Poliţiştii l-au depistat pe bărbat pe raza localităţii de domiciliu, iar acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău. Din verificări a rezultat că pe numele bărbatul era emis mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie", a mai declarat sursa citată.
Bărbatul urmează să fie extrădat către autorităţile judiciare din Italia.
Comentează