Un cămin cu 180 de locuri va fi construit în campusul Universității Dunărea de Jos din Galați. Este vorba despre un imobil modern care va costa 25 de milioane de lei, fondurile fiind asigurate de Compania Națională de Investiții. Clădirea ar putea fi gata în mai puțin de un an, anunță MEDIAFAX.
Rectorul Universității Dunărea de Jos din Galați, Puiu Lucian Georgescu, a anunțat pe Facebook că în campusul studențesc va fi construit încă un cămin. Clădirea va avea 180 de locuri pentru studenții celei mai mari universități din sud-estul țării.
„Aproximativ 200 de studenți de la Unversitatea Dunărea de Jos din Galați vor putea sta, de anul viitor, într-un cămin nou, complet utilat, la standarde europene. Imobilul se construiește în Campusul studențesc Alexandru Ioan Cuza, situat lângă Grădina Publică, pe locul fostei Cantine nr. 1, care a fost deja demolată”, a scris rectorul UDJ, pe Facebook.
Noul cămin ar trebui să fie gata în vara anului viitor, astfel încât să poată primi studenți în următorul an studențesc. Clădirea costa aproximativ 25 de milioane de lei, iar fondurile sunt asigurate de Compania Națională de Investiții. În prezent, campusul studențesc al Universității Dunărea de Jos are circa 3.000 de locuri.
Comentează