Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un celebru afacerist din Constanța a fost condamnat la închisoare, după ce o minoră a murit, căzând dintr-un bloc

focuspress
iusuf mahir

Omul de afaceri constănţean Iusuf Mahir a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de detenţie pentru ucidere din culpă, printr-o sentinţă definitivă dată de Curtea de Apel Constanţa, în cazul fetiţei de 12 ani care a murit în urmă cu peste şase ani, după ce a căzut de la etajul cinci al unui bloc pe care acesta îl construia.

Potrivit soluţiei publicată pe portalul instanţelor de judecată la sfârşitul acestei săptămâni, inculpatului i se aplică pedeapsa cea mai grea, de 2 ani de închisoare, la care se adaugă o treime din totalul altor pedepse, respectiv 8 luni.

Ce se arată în sentința judecătorilor

"Admite în parte apelurile penale declarate de inculpaţii IUSUF MAHIR şi S.C EUCASS S.R.L prin administrator judiciar VICTORIA SPRL desfiinţează în parte sentinţa atacată şi pronunţă următoarea soluţie: (...) încetează procesul penal faţă de inculpaţii IUSUF MAHIR şi S.C EUCASS S.R.L, pentru săvârşirea infracţiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, (...), ca urmare a intervenirii prescripţiei. (...) Menţine dispoziţiile privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, (...). În temeiul (...), aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni, inculpatul IUSUF MAHIR urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni de zile, în regim de detenţie. (...) Definitivă", se arată în soluţia pe scurt.

Conform sursei menţionate, cuantumul despăgubirilor acordate drept daune morale a fost majorat.

"Admite în parte apelurile declarate de părţile civile (...) şi dispune majorarea cuantumului despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune morale după cum urmează: - de la suma de 30.000 de euro la suma de 40.000 de euro, la cursul oficial al BNR la data plăţii, pentru partea civilă Ciocan Luminiţa; - de la suma de 30.000 de euro la suma de 40.000 de euro, la cursul oficial al BNR la data plăţii, pentru partea civilă Truşcă Ştefan Sebastian; Obligă inculpaţii SC EUCASS SRL şi IUSUF MAHIR, în solidar, la plata către părţile civile a acestor sume", au mai decis judecătorii.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a informat că poliţiştii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 2 ani şi 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă pentru un bărbat de 67 de ani, acesta fiind escortat şi încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.

În anul 2016, o fetiţă de 12 ani, aflată la joacă împreună cu alţi copii, a murit după ce a căzut de la etajul cinci, printre scările fără balustrade ale unui bloc aflat în construcţie în municipiul Constanţa, antreprenorul nerespectând legislaţia privind disciplina în construcţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.