Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, duminică, în cadrul unei vizite efectuate la Spitalul Municipal de Urgenţă "Elena Beldiman" din Bârlad că anul viitor va fi înfiinţat un centru pentru recuperarea pacienţilor cu AVC la acest spital.
"Le recomand atât domnului primar, cât şi managerului să înceapă licitaţiile publice şi toate demersurile administrative necesare pentru a realiza acest centru atât de necesar în această regiune, pentru că oamenii au nevoie să fie trataţi cât mai aproape de casă, iar AVC-ul reprezintă o problemă importantă de sănătate publică la nivel naţional. Eu cred că extinderea acestor centre care tratează pacienţi cu AVC este absolut necesară. Îmi asum public că vom sprijini financiar înfiinţarea acestui centru aici", a declarat Alexandru Rogobete, potrivit Agerpres.
Ministrul Sănătăţii a efectuat, duminică, o vizită la Spitalul Municipal de Urgenţă "Elena Beldiman" Bârlad. Oficialul s-a declarat impresionat de felul în care este organizată unitatea sanitară şi de echipa medicală.
Comentează