Un cetățean grec a descoperit o adevărată comoară într-o pungă neagră de plastic: Obiectul are în jur de 2000 de ani vechime și se afla lângă pubelele de gunoi

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 23-01-2025 06:15

Actualizat: 23-01-2025 08:15

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Poliţia greacă a anunţat miercuri că a deschis o anchetă ce vizează o statuie descoperită de un cetăţean elen într-o pungă neagră din plastic "lângă coşuri de gunoi" de pe o stradă din regiunea Salonicului, al doilea oraş ca mărime din Grecia, situat în nordul ţării, informează AFP.

Departamentul pentru Combaterea Crimei Organizate a deschis "o anchetă preliminară după ce un bărbat de 32 de ani a mers la Poliţie pentru a preda o statuie pe care ar fi găsit-o în interiorul unei pungi negre de plastic lângă coşuri de gunoi", a precizat Poliţia greacă într-un comunicat.

Potrivit primelor estimări ale Biroului de arheologie din oraş, statuia din marmură, fără cap şi având dimensiunile de 80 x 25 centimetri, datează din "perioada elenistică" (323 î.e.n. - 31 î.e.n.), potrivit aceleiaşi surse.

Ea va fi transferată la Departamentul de investigaţii criminale din nordul Greciei pentru o examinare în laborator şi, apoi, la Biroul pentru antichităţi pentru a fi evaluată şi conservată, precizează acelaşi comunicat.

Bogată în artefacte arheologice datorită istoriei sale care datează încă din perioada Antichităţii, Grecia este afectată de reţelele de trafic cu antichităţi.

În plus, diverse obiecte antice sunt adeseori descoperite în întreaga ţară în timpul unor lucrări rutiere sau pe şantiere de construcţii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri