Nimeni nu avea așteptări academice și de incoruptibilitate de la Gabriel Oprea. Nu e chiar genul șoarecelui de bibliotecă, cercetătorul distrat și timid, excentric, cu ochelari și un singur costum ponosit. Și nici genul justițiarului famelic și străveziu nu pare. Scandalurile de corupție și ale plagiatelor și doctoratelor din intelligence (ce ironie!) nu l-au atins.
Oprea și-a construit o imagine de militar nesofisticat, disciplinat și obsedat de curaj și onoarea militară. Or, în cazul accidentului din coloana oficială, Gabriel Oprea își pierde credibilitatea tocmai la capitolul curaj și onoare militară. Acesta era brandul lui personal. Cu tot caricaturalul inerent unui impostor de calitate joasă, brandul exista. Unii îl luau în serios, alții îl priveau cu îngăduință amuzată. Că individul e un impostor și parvenit la care onoarea, curajul și competența militară sunt la fel de absente ca și competența academică e clar pentru mulți de mult timp. Dar părea să-și ia în serios impostura și să creadă și el în onoarea militară.
Dar iată că viața de ministru și moartea unui tânăr de 28 de ani îl pun la încercare pe Gabriel Oprea. Acum își poate da măsura curajului și onoarei militare. Ca un adevărat bărbat de stat, nesofisticat, dar curajos și soldat supus codul onoarei militare, își va asuma deciziile și erorile care au dus la moartea unui polițist din escorta sa personală. Însă Gabriel Oprea n-a făcut-o. S-a ascuns ca un laș în spatele lui Ponta, a lingăilor din presă și poliție. I-a pus pe alții să mintă și să mușamalizeze în numele lui și pentru el.
Pe câmpul de luptă zac trupurile soldaților morți în bătălie. Ce s-a întâmplat? Haideți să întrebăm comandantul lor. Comandantul e undeva în depărtare, ascuns după o piatră, stă în cur și tremură de frică, cu fața în palme. Între noi și el, o gardă de piariști și piariste care-l apără cu pieptul și caracterul gol. Dacă am ajunge lângă el s-ar simți și mirosul de urină. Din pantaloni. Păcat, ar fi fost un clovn simpatic și chiar util pe alocuri. Acum e doar un clovn speriat și laș care miroase a pipi și minciună.
Și când te gândești că penal nu are nicio grijă. Că singura sa pierdere e o amărâtă de funcție. La urma urmei, copii de 28 de ani își pierd viața, nu funcția. Deci se poate și mai grav.
Comentează