Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un complex cu peste 100 de morminte antice a fost descoperit de arheologi în estul Chinei

g4media.ro
arheologi

Arheologii chinezi au descoperit 105 morminte, majoritatea din perioada dinastiei Han (202 î.e.n.-220 d.e.n.), în localitatea Lianyungang din provincia Jiangsu, a anunţat muzeul oraşului din estul Chinei, informează agenţia Xinhua miercuri.

Lucrările de excavare s-au desfăşurat din februarie până în septembrie anul acesta, pe o suprafaţă totală de 3.600 de metri pătraţi din districtul Haizhou al oraşului Lianyungang, potrivit Agerpres.

Printre mormintele antice aduse la lumină se numără 92 din timpul dinastiei Han de Vest (202 î.e.n.-25 d.e.n.), şapte din perioada dinastiei Tang (618-907) şi a dinastiei Song (960-1279) şi alte şase datând din vremea dinastiei Qing (1644-1911).

Pe lângă complexul de morminte, au mai fost găsite 391 de obiecte sau seturi de relicve culturale şi alte specimene, inclusiv ceramică, rigle de lemn, piepteni de lemn sau un sigiliu de piatră.

Arheologii au descoperit, de asemenea, zece gropi, un şanţ de cenuşă şi o fântână, toate construite în timpul dinastiei Han de Vest.

Descoperirea va contribui la cercetarea caracteristicilor istorice şi culturale, a dezvoltării sociale şi economice şi a obiceiurilor funerare locale din perioada dinastiei Han de Vest, a precizat muzeul oraşului. Totodată, va furniza noi materiale pentru studiul mormintelor antice din timpul dinastiei Han în nordul provinciei Jiangsu şi sudul provinciei Shandong, a menţionat aceeaşi instituţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.