DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un consilier local din Maramureș, întors din Italia, a fost trimis în autoizolare acasă, dar a părăsit România și a plecat în Franța

coronavirus

Un consilier local din comuna Strâmtura, județul Maramureș, întors din Italia, a fost trimis în autoizolare acasă, dar a părăsit România și a plecat în Franța. Asta nu înainte de a face o întâlnire electorală. Autoritățile nu iau măsuri împotriva lui pentru că nu e în țară, potrivit Mediafax.

Primarul comunei Strâmtura, Ioan Pasere, a declarat, luni că oamenii din sat sunt nemulțumiți și speriați și acuză autoritățile că acoperă fapta consilierului.

„Un consilier local PNL din comuna Strâmtura s-a întors în țară la începutul lunii martie din zona roșie, Milano, și trebuia să stea izolat la domiciliu. Am aflat că, după câteva zile, a organizat o întâlnire electorală la o pensiune, la care au participat circa 40 de persoane, iar acesta s-a mai întâlnit și cu alți oameni prin sat. Poliția l-a căutat acasă să vadă dacă respectă izolarea dar nu l-au găsit, pentru că a părăsit țara și a plecat cu avionul în Franța. DSP Maramureș mi-a răspuns că trebuia să iasă din izolare în 17 martie, ori el era plecat din țară de aproape o săptămână. Oamenii din sat sunt nemulțumiți și speriați și spun că acest consilier este la partidul care trebuie, PNL, iar autoritățile îl acoperă", a spus Pasere.

Citește și: OFICIAL - Cum arată declaraţia pe propria răspundere necesară celor care ies din case în timpul nopţii/ UPDATE: Model adeverința angajator

Acesta susține că persoanele cu care consilierul a intrat în contact au fost trimise de medicul de familie în autoizolare la domiciliu.

„Poate consilierul era asimtomatic, dar poate era purtător de virus, nu avem de unde să știm pentru că nu a stat în autoizolare la domiciliu iar acum nu mai este în țară. DSP trebuia să aplice amenzile. Nu este corect ca pentru ceea ce a făcut să nu se ia nicio măsură, înseamnă că fiecare poate face la fel. Autoritățile nu și-au făut treba în acest caz, legea nu se aplică", a mai spus edilul din Strâmtura.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă, a declarat la rândul său, că situația de la Strâmtura este, încă, în cercetare, în condițiile în care consilierul local respectiv „este plecat din țară".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.