Eforturile Turciei de a finaliza achiziţia de avioane F-16 ar fi "mult mai uşoare" dacă republicanii ar ajunge să controleze Senatul american, a apreciat preşedintele Recep Tayyip Erdogan în declaraţii citate sâmbătă de media turcă, potrivit Reuters, potrivit Agerpres.
Turcia, ţară membră NATO, solicitase în octombrie să cumpere 40 de avioane de luptă Lockheed Martin Corp F-16 şi aproape 80 de kituri de modernizare pentru avioanele sale de război pe care le are în dotare, iar discuţiile tehnice continuă între cele două părţi.
Congresul SUA este cel care aprobă orice vânzare finală, ceea ce reprezintă un obstacol pentru Ankara, având în vedere legăturile diplomatice uneori tensionate între cele două ţări, precum şi scepticismul unor parlamentari americani.
"Speranţa mea este ca următoarea lună să fie plină de veşti bune şi să progresăm într-o direcţie foarte pozitivă în ceea ce priveşte problema F-16", a declarat Erdogan, citat de agenţia de stat Anadolu şi de alte media, în timpul unui zbor din Uzbekistan.
"Dacă republicanii îşi revendică cele câteva locuri de care au nevoie în Senat, lucrurile vor fi mult mai uşoare pentru noi", a apreciat preşedintele turc.
Victoria senatorului democrat în exerciţiu Mark Kelly vineri în Arizona îi plasează pe democraţi la un loc distanţă pentru victoria în Senat, după alegerile de marţi, în prezent aşteptându-se rezultatele decisive din două state, Nevada şi Georgia.
În timp ce achiziţia de F-16 de către Turcia are susţinători şi oponenţi în ambele partide, Bob Menendez, preşedintele democrat al Comisiei din Senat pentru relaţii externe, ar putea constitui o piedică, având în vedere criticile sale repetate la adresa situaţiei drepturilor omului din Turcia sub Erdogan.
Erdogan a declarat în septembrie că a primit un feedback "pozitiv" de la doi senatori americani cu care s-a întâlnit la New York. Un purtător de cuvânt al lui Erdogan a declarat recent că achiziţia ar putea fi finalizată până la începutul anului viitor.
Un control republican al Senatului SUA ar ajuta Turcia să achiziţioneze F-16
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

230
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
230

1.739
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
1.739

1.317
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.317

49
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
49

38
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
38

1.012
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.012

49
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
49

2.718
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.718

55
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
55

2.376
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.376

41
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
41

96
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
96

55
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
55

















Comentează