Un convoi format din zeci de camioane evacuează civili din enclava controlată de Statul Islamic în Siria

Autor: George Traicu

Publicat: 20-02-2019

Actualizat: 20-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Prokerala.com

Un convoi format din zeci de camioane care transportă civilii evacuați din enclava Baghouz controlată de gruparea extremistă Stat Islamic au părăsit regiunea din estul Siriei, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Forțelor Democratice Siriene (SDF), relatează Reuters preluată de mediafax.

SDF a anunțat că civilii din enclava Baghouz au fost izolați de extremiști, ceea ce reprezintă un pas crucial pentru eliberarea finală a regiunii.

Reporterii din apropierea zonei de graniță au văzut camioanele părăsind enclava.

Un purtător de cuvânt al forțelor armate sireine a declarat marți că o operațiune militară care are ca scop alungarea extremiștilor din ultima enclavă islamistă din estul Siriei va începe imediat după evacuarea civililor.

Mustafa Bali a declarat că în cazul în care membrii grupării extremiste care au mai rămas în regiune și care sunt estinmați la aproximativ 300 se vor preda, nu va fi nevoie de utilizarea forței.

Comentariile au apărut după ce un oficial kurd și un observator de război din Siria au anunțat că zeci de camioane au sosit la marginea enclavei controlate de ISIS pentru a evacua civilii rămași în interior, despre care se crede că ar fi în număr de câeva sute.

”Lucrăm fie la extragerea civililor fie la evacuarea lor și atacarea locației”, a declarat Bali.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri