Un copil a fost salvat de Inspectoratul General de Aviație

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 27-04-2016

Actualizat: 27-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Astăzi, 27 aprilie, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a efectuat cu succes o misiune de căutare-salvare a unui copil în vârstă de 3 ani, care a fost semnalat dispărut de către membrii familiei.

Apelul la 112 privind dispariția copilului din apropierea localității Vizantea Mănăstireasca, județul Vrancea, a fost primit la ora 13.38, pentru căutarea acestuia mobilizându-se imediat echipe de polițiști, jandarmi și pompieri, precum și voluntari. La ora 14.05, a fost solicitat sprijinul elicopterului de la Punctul de Operare Aeromedicală Galați al I.G.Av. După un survol de 10 minute al zonei indicate, echipajul aflat sub comanda căpitanului Radu Lespezanu l-a identificat pe copil. Elicopterul a aterizat imediat și l-a preluat, transportându-l în localitatea de unde dispăruse. Starea de sănătate a copilului este bună, el fiind acum alături de familie, se anunţă într-un comunicat de presă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri