Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un copil a murit de gripă aviară în Cambodgia

BLACKNEWS.RO
Cambogia

Un băiat în vârstă de 9 ani a murit de gripă aviară în Cambodgia, a anunţat vineri ministerul Sănătăţii, avertizând asupra ameninţării continue pe care o reprezintă acest virus, la originea a trei decese în 2023, informează AFP, potrivit Agerpres.

Băieţelul, din provincia Kratié, aflată în nord-estul regatului, s-a îmbolnăvit după ce a mâncat, împreună cu familia sa, carne de la păsările pe care le creşteau în curte, prezentând febră, tuse şi dificultăţi respiratorii înainte de a muri joi.

Testele au confirmat că băiatul era purtător al tulpinii H5N1, foarte patogenă, a precizat ministerul.

Potrivit elementelor anchetei, "cinci găini şi trei raţe au murit la domiciliul pacientului" şi au fost apoi gătite, a explicat ministerul, adăugând că autorităţile sanitare investighează sursa virusului şi că sunt în căutarea altor cazuri.

"Ministerul Sănătăţii reaminteşte întregii populaţii să fie vigilentă în ceea ce priveşte gripa aviară, deoarece tulpina H5N1 continuă să ameninţe sănătatea tuturor", a continuat comunicatul acestuia.

Cel puţin trei persoane, printre care o fetiţă de doi ani, au murit din cauza gripei aviare în Cambodgia anul trecut. Virusul poate fi transmis la oameni după un contact direct şi prelungit cu păsările de curte.

De la sfârşitul anului 2021, Europa a fost lovită de cea mai gravă epidemie de gripă aviară din istoria sa, în timp ce America de Sud şi America de Nord se confruntă, de asemenea, cu episoade grave.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.