Un copil de 14 ani a dispărut în apele Dunării, în timp ce se afla cu familia la scăldat: Un elicopter SMURD survolează zona

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 23-06-2021

Actualizat: 23-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: sputnik.md

Un copil în vârstă de 14 ani, care era, miercuri, la scăldat cu familia, a dispărut în apele Dunării, în zona brațului Borcea. Mai multe echipe de salvatori îl caută, iar un elicopter SMURD survolează deasupra localității Fetești Sat, județul Ialomița, potrivit mediafax.ro.

Potrivit ISU Ialomița, copilul a dispărut în apele Dunării, zona Fetești Sat.

Dispariția copilului în vârstă de 14 ani a fost sesizată de familie în jurul orei 18.30.

Copilul era cu familia la scăldat.

„La locul solicitării s-au deplasat de urgență, trei echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și în sprijin a fost solicitat și un elicopter SMURD Constanța care survolează zona”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.

Pompierii caută copilul pe luciul apei cu ajutorul bărcii pneumatice.

În sprijin, la faţa locului au fost solicitați și scafandrii militari din cadrul ISU București-Ilfov.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri