Un copil din Suceava a ajuns la spital, după ce s-a tăiat cu drujba pe față

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 02-03-2020

Actualizat: 02-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: AGERPRES

Un copil în vârstă de trei ani și zece luni, din Vicovu de Sus, județul Suceava, a ajuns la spital după ce s-a tăiat cu drujba pe față. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Incidentul a avut loc duminică, în localitatea Vicovu de Sus, în timp ce băiețelul se juca împreună cu fratele lui în vârstă de 11 ani, conform Mediafax.ro.

Citește și: Sorina Matei ARUNCĂ ÎN AER cazul Sorinei Pintea: ce document ESENȚIAL lipsește din dosarul DNA

Potrivit unor surse din cadrul Poliției, bunica celor doi le-a spus anchetatorilor că, în timp ce se jucau cu o drujbă electrică, la un moment dat au pornit-o, iar copilul mai mic a atins cu fața lama, suferind leziuni.

Băiețelul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a fost internat din cauza plăgilor tăiate la nivelul feței.

Cadrele medicale au sesizat polițiștii care au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri