Un copil român s-a înecat pe litoral în Bulgaria

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 22-08-2023

Actualizat: 22-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un băieţel în vârstă de 8 ani din România s-a înecat, în apropiere de staţiunea bulgărească Elenite, într-o zonă în care nu sunt salvamari, potrivit poliţiei din Burgas, transmite Rador.

Băiatul a intrat în mare cu mama şi fratele său mai mic. Valurile l-au târât în larg pe copilul care se afla pe o saltea, iar mama nu a reuşit să-l tragă înapoi. Femeia şi-a dus copilul mai mic pe mal şi a cerut ajutor de la angajaţii unei firme de închiriat skijeturi din apropiere. Aceştia au ieşit în larg şi au constatat că băiatul s-a înecat.

Cadavrul său a fost adus pe plajă şi va fi transportat pentru autopsie la Selecţia de Medicină Legală din cadrul Spitalul General Universitar din Burgas.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri