Un deputat arab israelian a fost acuzat că a predat telefoane mobile unor deţinuţi palestinieni

Autor: Andrei Radu

Publicat: 19-12-2016

Actualizat: 19-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay.com

Poliţia israeliană l-a acuzat duminică pe deputatul arab israelian de opoziţie Basel Ghatos că a predat mai multe telefoane mobile unor palestinieni închişi în Israel, scrie AFP.

Acest deputat la Listei Unificate, care regrupează mai multe formaţiuni arabe israeliene, a fost găsit în posesia mai multor telefoane de mărime mică în cursul unei vizite pe care o efectua săptămâna trecută la închisoarea Ketziot (sud).

La început, el a refuzat să le răspundă poliţiştilor, invocând imunitatea sa parlamentară, dar consilierul juridic al guvernului i-a autorizat pe anchetatori să îşi continue investigaţiile, a precizat poliţia.

Citește și: Riadul cere modificarea legii americane privind despăgubirile pentru atentatele de la 11 septembrie

Premierul Benjamin Netanyahu a reacţionat imediat afirmând că, "dacă bănuielile care planează asupra deputatului sunt fondate, ar fi un delict foarte grav împotriva securităţii statului care trebuie pedepsit sever", potrivit unui comunicat la biroului său. "Cei care se fac vinovaţi de asemenea delicte nu îşi au locul" în parlament, a adăugat el.

Pe pagina sa de Facebook, ministrul apărării, Avigdor Lieberman, a afirmat că este vorba despre "o dovadă suplimentară că Lista Unificată este în realitate o listă unificată de spioni şi trădători".

"Vom continua să acţionăm pentru că (deputaţii acestei liste) să nu mai poată intra în Knesset şi să fie cetăţeni ai Israelului", a ameninţat el.

Basel Ghathos este membru al Balad, un partid naţionalist arab care s-a aliat cu alte formaţiuni pentru a alcătui Lista Unificată care a câştigat 13 locuri din totalul de 120 la alegerile din martie 2015, anunță Agerpres.

Arabii israelieni sunt descendenţii palestinienilor rămaşi pe pământurile lor la înfiinţarea Israelului în 1948. Ei au naţionalitatea israeliană şi reprezintă 17,5% din populaţia ţării. O mare parte dintre ei se definesc ca palestinieni, mai scrie AFP.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri