Un desen rar, semnat de Paul Cézanne și regăsit din întâmplare în sudul Franţei, a fost vândut la licitație

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 14-03-2022

Actualizat: 14-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: wikipedia.org

Un rar desen de tinereţe al lui Paul Cézanne, realizat între 1856 şi 1857, regăsit din întâmplare în sudul Franţei, a fost vândut duminică, la licitaţie în Reims, pentru 26.000 de dolari, conform news.ro.

Creat în anii de ucenicie ai lui Paul Cézanne (1839-1906), opera este formată din două desene, faţă/ verso.

Pe faţă, lucrarea realizată de precursorul Postimpresionismului, cu stilou, cerneală brună şi creion, reprezintă un soldat ţinând o sticlă mică şi cu faţa către o bătrână, desculţă, ţinând în mâna dreaptă o fiolă. Pe verso este prezentat un peisaj realizat de Marie Cézanne, sora mai mică a artistului.

„Este o redescoperire formidabilă. Acest desen a fost în posesia fiului, apoi a nepotului lui Cézanne, înainte de a i se pierde urma timp de şaizeci de ani”, a explicat pentru AFP Thierry Collet, curatorul responsabil de vânzare, estimat iniţial între 20.000 şi 30.000 de euro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri