Un diplomat român va lucra în echipa Preşedinţiei italiene a UE

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 28-05-2014

Actualizat: 28-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



"Vreau sa-i multumesc doamnei ministru pentru deschidere si pentru faptul ca domnia sa a acceptat ca pe perioada Presedintiei italiene a UE sa poata fi detasat un diplomat din MAE român care sa lucreze în echipa Presedintiei italiene. Credem ca va fi benefic pentru ambele parti", a declarat ministrul de Externe, Titus Corlatean, în cadrul conferintei de presa comune cu sefa diplomatiei italiene, Federica Mogherini, aflata miercuri într-o vizita oficiala la Bucuresti.


Totodata, Titus Corlatean a precizat ca România va acorda "un sprijin extrem de consistent din punct de vedere politic pentru prioritatile Presedintiei italiene, cu atât mai mult cu cât exista teme care ne intereseaza în mod direct": cresterea economica, crearea de locuri de munca în spatiul UE, în special pentru cei tineri.

Seful diplomatiei a mai spus ca pentru Italia migratia ilegala reprezinta "o tema sensibila", iar autoritatile române înteleg acest lucru si sunt deschise "la cooperare pentru a adopta cele mai bune decizii si politici la nivelul UE pe aceasta tema".

De asemenea, ministrul Afacerilor Externe a precizat ca discutiile au fost "extrem de substantiale si amicale", confirmând caracterul privilegiat al relatiilor bilaterale româno-italiene. Corlatean a reamintit ca Italia si-a mentinut si în 2013 pozitia a doua de partener comercial al României iar schimburile economice au fost de 11,8 miliarde de euro.

Ministrul de Externe a multumit omologului sau "pentru sprijinul constant acordat de Italia în procesul de aderare la Spatiul Schengen pentru România si Bulgaria dar si în evaluarea corecta în cadrul MCV a progreselor pe care România le-a realizat constant în acesti ani:".

Cei doi oficiali au mai discutat despre ultimele evenimente din spatiul estic, precum alegerile prezidentiale din Ucraina si traseul european al R. Moldova, despre agenda viitorului summit NATO si despre evolutiile din Orientul Mijlociu.

La rândul sau, ministrul italian de Externe, Federica Mogherini, a subliniat faptul ca românii din Italia "contribuie într-un mod hotarâtor la viata sociala si economica a tarii". Referitor la Schengen, Mogherini si-a exprimat speranta ca România va fi primita în scurt timp în acest spatiu.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri