Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un disc de vinil cu melodii interpretate de Margareta Pâslaru şi Mihaela Runceanu celebrează 25 de ani de Parteneriat strategic între România şi SUA

businessmagazin.ro
Margareta Pâslaru

Un disc de vinil, intitulat "Zona Liberă", cu piese cântate de artiste precum Margareta Pâslaru şi Mihaela Runceanu în variantă remixată, a fost lansat pentru a celebra 25 de ani de Parteneriat strategic între România şi SUA, informează luni reprezentanţii Ambasadei ţării noastre în Statele Unite ale Americii.

Discul a fost creat special cu ocazia acestui important jubileu al relaţiilor româno-americane, ce cuprinde populare melodii înregistrate la Casa de producţie Electrecord de celebri interpreţi din România ultimelor decenii, dar remixate de câţiva dintre cei mai populari DJ români ai momentului: Dj Vasile, Electric Brother, Matze, Nemos, NSK, K-lu, Dribbler, potrivit Agerpres.

Vinilul urmează să fie oferit prietenilor şi partenerilor României din rândul elitelor politice, diplomatice şi culturale americane.

"The Free Zone / Zona Liberă" este un album conceput de artistul vizual, curatorul, promotorul cultural şi universitarul Mihai Zgondoiu (Zgondy) împreună cu DJ Vasile, compozitor, interpret şi moderator radio, unul dintre cei mai importanţi inovatori ai muzicii româneşti contemporane.

Titlul discului trimite deopotrivă la mişcarea civică de democratizare a României de la începutul anilor 1990 ("Zona liberă de neocomunism"), cât şi la populara emisiune radio realizată de DJ Vasile împreună cu DJ Matze, un alt influent muzician.

În acelaşi timp, conform sursei citate, "Zona Liberă" repune în circulaţie, într-un mod creativ şi actualizat, o parte semnificativă, dar parţial uitată, a memoriei culturale româneşti. Piesele originale pe care se bazează reinterpretările contemporane adunate pe acest disc aparţin catalogului Electrecord, singura companie de producţie din România din timpul dictaturii comuniste, care a reprezentat, de-a lungul mai multor decenii, pentru mulţi compozitori şi interpreţi, un spaţiu de exprimare artistică relativ liberă în care influenţele americane/vestice şi ideile au fost mereu prezente dincolo de cenzură.

"Titlul discului evocă un spaţiu de libertate şi schimb cultural, care sunt valori de bază ale relaţiei transatlantice româno-americane", arată reprezentanţii misiunii diplomatice române la Washington.

Imprimat într-o ediţie aniversară limitată, de 500 de copii, discul cuprinde opt piese remixate şi reinterpetate, în următoarea ordine: "Bună dimineaţa, micuţă stea / Good Morning, Little Star" - Aurelian Andreescu (Electric Brother remix), "De va veni la tine vântul / Should the Wind Come to You" - Mondial (Matze remix), "Opriţi timpul / Stop Time" - Corina Chiriac (Nemos remix), "Totul vine de la sine / Everything Comes Naturally - Muzica planetelor" (NSK cu Mara remix), "Dragă-mi este dragostea / Endearing Love" - Aura Urziceanu (K-lu remix), "Pământul deocamdată / Earth, for the Time Being" - Mircea Vintilă (Dribbler a.k.a. Nave spaţiale remix), "Să fim copii / Let's Be Children" - Mihaela Runceanu (K-lu remix), "Unde eşti / Where Are You" - Margareta Pâslaru (Argatu remix).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.