DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un electrician a recuperat pentru a şasea oară Sfânta Cruce din apele Dunării, la Galați

www.a1.ro
cruce Bobotează Dunăre

Aproximativ opt mii de persoane au participat, sâmbătă, pe Faleza Dunării din Galaţi, la Slujba de Bobotează oficiată de Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian, care a sfinţit apele şi, conform tradiţiei, a aruncat crucea de lemn în Dunăre. Aceasta a fost recuperată de un bărbat de 37 de ani, de profesie electrician.

Aproximativ opt mii de credincioşi au participat, sâmbătă, la Galaţi, pe o vreme caldă pentru perioada aceasta a anului, la Slujba de Bobotează de pe Faleza Dunării, în apropierea Bisericii Precista, unde Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Aghesmei celei Mari, după care le-a vorbit celor prezenţi despre însemnătatea acestei sărbători, anunță News.ro.

Citește și: Final de CALVAR: Ce a anunțat ISU în privința sondei de gaze care ardea de două săptămâni

Momentul cel mai aşteptat a fost când IPS Casian a lansat în apele Dunării crucea de lemn pentru a fi recuperată din apă de unul dintre cei 16 înotători pregătiţi pentru asta.

Cel care a reuşit să prindă crucea din apă a fost Costel Dumitriu, un bărbat, de 37 de ani, de profesie electrician, care s-a mutat în urmă cu 14 ani din Galaţi la Bucureşti. El a spus că a mai recuperat de şase ori la Bobotează crucea din apele Dunării, fiind motivat de credinţă.

”Este a şasea oara când prind crucea. Sar să recuperez crucea pentru că sunt credincios, dar şi pentru că este un concurs. Credinţa trebuie să fie în suflet, dacă tu crezi te ajută credinţa, dacă nu, nu te ajuta. Apa a fost rece, eu am avut costum, dar destul de rece. De 20 de ani sar să prind crucea”, a afirmat bărbatul.

A existat însă şi un moment de îngrijorare printre înotători deoarece au crezut că unul dintre ei nu a ajuns la mal. La scurt timp însă, s-a stabilit că nu lipseşte niciunul dintre ei şi toţi cei care au sărit în apă sunt în siguranţă. IPS Casian i-a binecuvântat şi felicitat pe înotători şi a vorbit despre însemnătatea acestei sărbători.

”Boboteaza înseamnă mai întâi de toate botezul Domnului nostru Isus Hristos, în al doilea rând ne aminteşte de propriul nostru botez şi in al
treilea rând ne aminteşte de curăţirea noastră, de suferinţele, patimile şi de greşelile noastre pentru a fi mai pregătiţi în anul ce l-am început pentru a aduce cu toţii mărturia unităţii în anul centenar al făuritorilor Marii Uniri. Noi credem că având la inimă şi în suflet pe orice creştin, pe orice român şi orice frate al nostru, avem un bulgăre de aur”, a spus IPS Casian.

Ulterior, oamenii s-au înghesuit să ia agheasma din 12 căzi din lemn, sub supravegherea jandarmilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.