Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un elefant bolnav de la grădina zoologică din Karachi ar putea fi eutanasiat

Manoj Shah via Getty Images
elefant

Experţi vor decide în zilele următoare dacă o femelă elefant bolnavă de la gradina zoologică din Karachi, în Pakistan, va fi sau nu eutanasiată după ce s-a prăbuşit în ţarcul ei săptămâna trecută şi nu s-a mai ridicat de atunci, relatează miercuri AFP.

Elefantul african în vârstă de 17 ani, pe nume Noor Jehan, a fost supus unor examene medicale pe 5 aprilie în Karachi (sud) pentru o excrescenţă între picioarele din spate, o diformitate care l-a împiedicat să meargă luni de zile, informează Agerpres.

Un tratament i-a fost aplicat, însă femela elefant s-a prăbuşit câteva zile mai târziu în incinta ei, unde de atunci stă întinsă pe o parte.

Activiştii pentru drepturile animalelor din Pakistan şi din străinătate au împărtăşit situaţia tristă a pahidermului pe reţelele de socializare, declanşând apeluri pentru închiderea grădinii zoologice din Karachi.

Soarta lui Noor Jehan stă acum în mâinile unui comitet special, care aşteaptă sosirea lui Amir Khalil, medic veterinar pentru ONG-ul austriac Four Paws, pentru a-şi face publică decizia.

El intenţionează să facă "o ultimă încercare" de a trata animalul.

"Vom lupta până la capăt pentru recuperarea sa, iar restul stă în mâinile lui Allah", a declarat directorul grădinii zoologice din Karachi, Kanwar Ayoub.

"Urmăm întocmai instrucţiunile date de Four Paws pentru tratamentul lui Noor Jehan", a adăugat el.

Chiar şi întins, elefantul continuă să se hrănească, primeşte perfuzii şi este stropit cu regularitate cu apă pentru a fi răcorit.

"Starea sa rămâne critică şi incertă", a spus ONG-ul Four Paws.

În Pakistan, grădinile zoologice sunt criticate pentru condiţiile precare şi îngrijirea necorespunzătoare a animalelor.

La sfârşitul anului 2020, gradina zoologică din capitala Islamabad a fost nevoită să-şi închidă porţile după ce a atras condamnări internaţionale pentru că ar fi maltratat un elefant pe nume Kaavan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.