Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un elev a fost lovit și umilit de colegi, în fața clasei, într-un liceu din Târgovişte

Inquam Photos/ Octav Ganea
scoala clasa elevi

Un elev de la Liceul de Transporturi din Târgoviște a fost lovit și umilit de colegii săi, în sala de curs. Acesta a fost forțat să facă flotări și genuflexiuni, iar apoi a fost lovit de unul dintre colegi. Conducerea școlii a început o anchetă în acest caz, potrivit Mediafax.

Incidentul petrecut în sala de clasă a fost filmat, iar imaginile au apărut în spațiul public. În filmul realizat de unul dintre elevi se vede cum un tânăr este obligat de alți colegi să facă flotări și genuflexiuni.

„Dacă greşeşte, câte o palmă!”, se aude spunând un băiat.

Apoi, elevul este pus să facă mișcări de box, iar la final este lovit.

Citește și: Starea copilului ajuns în comă după o anestezie într-un cabinet stomatologic

În tot acest timp, colegii săi stau în bănci, râd și nu intervin.

Inspectorul general școlar al IȘJ Dâmbovița, Ion Sorin, a declarat că incidentul s-a petrecut luni la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din Târgoviște. Potrivit acestuia, agresorul provine de la un Centru de Plasament.

„Sunt elevi de la Liceul de Transporturi Auto. Cel puțin unul, agresorul, provine de la Centrul de Plasament. Sunt acum la Poliție. Am vorbit cu directoarea, a fost declanșată o anchetă și vom vedea ce măsuri se vor lua”, a declarat Ion Sorin.

Directorul Liceului Tehnologic de Transporturi Auto din Târgoviște nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei știri.

Polițiștii din Dâmbovița fac cercetări în acest caz, dar, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, elevul lovit nu vrea să depună plângere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.