Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un elicopter intervine pentru stingerea incendiului de pădure de la Malaia

www.adevarul.ro
incendiu vegetație Apuseni

Un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie a fost trimis luni dimineaţa de la Bucureşti şi va interveni pentru stingerea incendiului de pădure din zona Malaia, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Octavian Fulger, scrie Agerpres.

"Elicopterul este prevăzut cu un dispozitiv de tip Baby Bucket, care permite transportarea unei cantităţi mari de apă. Sursa de alimentare este râul Olt, intervenţia urmând să aibă loc atât cât va fi nevoie pentru stingerea tuturor focarelor. În această dimineaţă, s-au reluat operaţiunile de stingere cu 27 de cadre de la ISU şi 45 de angajaţi ai serviciului de voluntari din Malaia şi ai ocoalelor silvice din zonă. Intervenţia este îngreunată de vântul care suflă cu o intensitate medie şi care înteţeşte focarele existente, de terenul accidentat cu înclinaţie mare, precum şi de lipsa apei, zona afectată aflându-se la o altitudine cuprinsă între 1.400 şi 1.600 metri", a precizat Octavian Fulger.

Citește și: Un bărbat care şi-a agresat mama este cercetat sub control judiciar

El a menţionat că pe timpul nopţii, focul a fost lăsat sub supravegherea a şase persoane, existând riscul ca bucăţile de lemn aprinse să se rostogolească şi să cadă peste gospodăriile aflate la baza pădurii. 

Duminică dimineaţa, a izbucnit un incendiu la o pădure de foioase din Munţii Lotrului, zona comunei Malaia, în punctele Padina şi Pleşa, care a afectat iniţial trei hectare. Din cauza vântului, incendiul s-a extins, în prezent fiind afectate peste 12 hectare de litieră.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.