Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un film biografic despre formația Bee Gees va fi realizat de producătorul peliculei 'Bohemian Rhapsody'

billboard.com
Bee Gees

Un film biografic despre formația Bee Gees va fi realizat de Graham King, ce a produs și pelicula de succes despre viața lui Freddie Mercury și despre trupa Queen, "Bohemian Rhapsody", arată Smart Radio, ce păstrează un loc special pieselor artiștilor în playlist, scrie Mediafax.

Companiile Paramount Pictures și Sister i se vor alătura producătorului Graham King pentru a realiza pelicula al cărei scenariu nu a fost încă scris, potrivit The Guardian.

Paramount a achiziționat drepturille de difuzare pentru piesele formației Bee Gees, în numele lui King, și, astfel, le va putea folosi în film. Pelicule biografice precum "Stardust", despre David Bowie, ce va fi lansat în 2020, și "All Is by My Side", din 2013, despre Jimi Hendrix, spun poveștile muzicienilor fără a avea dreptul de a le folosi piesele.

Actorii ce vor face parte din distribuția filmului nu au fost încă desemnați.

Citește și: Cristian Tudor Popescu critică apariția lui Dan Barna: 'Tu vrei să fii preşedintele ţării şi vii cu pisica pe piept?'

Filmul "Bohemian Rhapsody" a încasat 903 de milioane de dolari la nivel mondial și i-a adus actorului Rami Malek un premiu Oscar pentru interpretarea lui Freddie Mercury. În prezent, în America de Nord, "Bohemian Rhapsody" este al patrulea cel mai de succes film al companiei Fox, după "Avatar" (760,5 milioane de dolari), "Titanic" (659,3 milioane de dolari), respectiv "Star Wars: Episode I - The Phantom Menace" (474,5 milioane de dolari).

Grupul Bee Gees, alcătuit din fraţii Barry, Maurice şi Robin Gibb, a atins culmi greu de egalat în universul muzicii pop din anii 1970. Albumele grupului Bee Gees s-au vândut în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial.

Grupul fondat în 1958 s-a destrămat în anul 1970, pe fundalul conflictelor dintre frați, al consumului de alcool și de droguri. "Exista această profundă și emoționantă competiție dintre cei trei frați, ce s-au trezit faimoși fără a înțelege", a declarat Barry Gibb pentru The Guardian în 2013.

Cu toate acestea, Maurice, Robin și Barry s-au împăcat și au revenit în forță în industria muzicală, cu piese precum "How Deep Is Your Love", "Stayin' Alive" şi "Night Fever".

Maurice a decedat în 2003, iar fratele lui geamăn, Robin, a murit în 2012. Barry Gibb, singurul membru al celebrei trupe Bee Gees care încă mai trăiește, a primit, în 2018, titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic, din partea prințului moștenitor Charles, pentru serviciile aduse industriei muzicale și activitățile caritabile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.