Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un fost deputat a fost CONDAMNAT, alături de soția sa și de un primar

breaking news stiripesurse.ro

Fostul deputat Dan Bordeianu a fost condamnat marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, într-un dosar legat de un proiect de alimentare cu apă în trei localităţi din judeţul Vaslui.

Instanţa a dispus ca Dan Bordeianu să stea trei ani sub supraveghere, pe durata căreia trebuie să urmeze un program de reintegrare socială şi să presteze 60 de zile muncă în folosul comunităţii, scrie agerpres.ro.

Citește și: Hackerii au dat LOVITURA: Au furat următorul film din seria Pirații din Caraibe / VIDEO

În acelaşi dosar, Vasile Zamfir, primarul comunei Deleni, judeţul Vaslui, şi Nicoleta Bordeianu (soţia lui Dan Bordeianu) au primit câte 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare.

Judecătorii au mai decis ca Dan Bordeianu şi ceilalţi inculpaţi să plătească în solidar 916.227 lei cu titlu de daune materiale către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Citește și: INCREDIBIL O școală celebră le va permite băieților să poarte FUSTE, la ore

Dan Bordeianu a fost trimis în judecată de Parchetul General în august 2015, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Nicoleta Bordeianu, Mitică Ciobanu, Vasile Zamfir (primarul comunei Deleni, judeţul Vaslui), Ioan Melinte, Paul Andrei Dobrea, Parască Boţ, Tănase Roman şi Sandu Dandeş.

Potrivit Parchetului General, în realizarea unui proiect din judeţul Vaslui, având ca obiect "Alimentarea cu apă şi amenajare poduri şi podeţe în localităţile Deleni, Zininca, Bulboaca", au fost comise o serie de infracţiuni de abuz în serviciu şi fals, relativ la executarea şi plata unor lucrări aferente proiectului, derulate în contextul perfectării unui contract între Primăria comunei Deleni, reprezentată de primarul Vasile Zamfir, şi SC Ecoloc SRL Huşi, al cărei administrator era Nicoleta Bordeianu, iar director Dan Bordeianu.

Citește și: Tunel SECRET descoperit într-o închisoare: HALUCINANT ce s-a găsit în el / VIDEO

Procurorii susţin că lucrările finanţate integral din fondurile publice aveau ca finalitate îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale locuitorilor arondaţi unei arii rurale, prin oferirea posibilităţii alimentării cu apă potabilă a gospodăriilor. De asemenea, nu pot fi ignorate nici consecinţele nefaste în planul protecţiei şi intervenţiei în caz de incendiu, de vreme ce din cauza nerespectării proiectului nu a fost executat niciun hidrant, nicio cişmea şi nici nu există rezerve de apă.

Astfel, Dan Bordeianu a participat din partea Ecoloc SRL, în calitate de director, calitate în care a semnat şi un act adiţional, la derularea lucrărilor, figurând ca delegat pe un număr de 8 facturi fiscale emise de executant, care au fost introduse în circuitul financiar contabil şi prezentate pentru plată primarului comunei Deleni, Vasile Zamfir, care, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a semnat ca bun de plată 17 facturi fiscale şi tot atâtea ordine de plată.

Citește și: Paris Jackson, fiica lui Michael Jackson, face topless / FOTO HOT

Ulterior, acestea au fost decontate, deşi lucrările nu au fost conforme cu proiectul şi nu au fost finalizate, fiind prejudiciat astfel bugetul de stat cu suma de aproximativ 4.000.000 lei.

Din probele administrate a rezultat că Ioan Melinte a semnat, alături de Vasile Zamfir şi Nicoleta Bordeianu (administrator al Ecoloc SRL), situaţiile de lucrări în baza cărora s-a efectuat plata celor 17 facturi fiscale, iar în calitate de reprezentant atestat al societăţii executante (diriginte de şantier) a nesocotit dispoziţiile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, prin omisiunea deliberată de verificare şi avizare a modificărilor aduse proiectului pe parcursul efectuării lucrărilor, cu consecinţa generării în mod nelegal a unor costuri suplimentare din fondurile alocate de Guvern.

Citește și: NU trebuie să lași bacșiș la Taxi/ LEGE

Totodată, Parască Boţ, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit şi semnat cele 17 ordine de plată ce au stat la baza achitării celor 17 facturi emise de Ecoloc SRL, iar inculpaţii Paul Andrei Dobrea şi Mitică Ciobanu au participat din partea aceleiaşi societăţi ca ingineri cu 7, respectiv 10 angajaţi în subordine la derularea lucrărilor ce nu erau conforme cu proiectul şi nu au fost finalizate.

De asemenea, din probele administrate pe parcursul urmării penale a rezultat faptul că Tănase Roman, în calitate de viceprimar al comunei Deleni şi responsabil cu achiziţiile publice, anterior intrării pe ordinea de zi, a întocmit raportul compartimentului de resort privind elaborarea proiectului de hotărâre pentru studiul de fezabilitate în vederea construirii aducţiunii de apă în satele componente, prin care, pe lângă notificarea intenţiei studiului, a menţionat elemente de detaliu ale investiţiei, precum valoarea proiectului, lungimea albiei dalate, tipurile, dimensiunile şi poziţionarea podeţelor şi punţilor pietonale.

Citește și: Descoperirea care face praf planurile Enel! Ce hibă au contoarele inteligente

Procurorii mai arată că elementele respective nu puteau fi cunoscute la acel moment decât de către proiectant, care nu fusese încă angajat de beneficiar, primăria iniţiind demersuri în sensul aprobării prin hotărâre de Consiliu Local a efectuării studiului de fezabilitate, care apoi urma a fi aprobat potrivit legii, cu consecinţa demarării ulterioare a procedurilor statuate de OG nr. 7/2006.

În ceea ce îl priveşte pe Sandu Dandeş, procurorii au reţinut că acesta, în calitate de secretar al comunei Deleni, nu a îndeplinit sau a îndeplinit defectuos actele la care era obligat potrivit dispoziţiilor legale privind administraţia publică locală, contrasemnând mai multe documente, sprijinind astfel emiterea unor hotărâri de consiliu local nelegale, cu efectul perfectării contractului evocat şi plata nelegală a sumelor de bani arătate, în lipsa contraprestaţiilor impuse de act şi legea aplicabilă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.