Un fost mare internațional al Turciei a fost împușcat la Istanbul

Autor: Diana Pană

Publicat: 27-09-2024

Actualizat: 27-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

Fostul internaţional turc și actual comentator TV, Serhat Akin, a fost atacat și împușcat în picior joi, în Istanbul, după ce a părăsit un studio TV. Incidentul s-a petrecut în cartierul Beykoz, imediat după ce Akin comentase victoria echipei Fenerbahce în Liga Europa, scrie news.ro.

Akin a postat un mesaj pe reţelele de socializare în care a precizat că a fost împuşcat în picior după ce a părăsit un studio TV din cartierul Beykoz, după victoria echipei Fenerbahce, scpr 2-1 în faţa formaţiei Union Saint-Gilloise, în Liga Europa.

"Am aflat cu regret că fostul jucător al echipei naţionale Serhat Akin a fost rănit la picior ca urmare a unui atac armat", a transmis TFF într-un comunicat. „Condamnăm ferm atacul odios şi îi dorim lui Serhat Akin o recuperare rapidă”.

content-image

Război între echipele din Istanbul

Fostul fotbalist în vârstă de 43 de ani, care a jucat de 16 ori pentru ţara sa între 2002 şi 2006, a fost transportat la spital pentru tratament.

Postarea pe social media a lui Akin a inclus o fotografie cu glezna şi piciorul său însângerate, însoţită de mesajul "Au tras în picioarele mele după program, ultimul nostru cuvânt este Fenerbahce ". Fenerbahce, clubul la care Akin şi-a început cariera şi a petrecut cinci ani înainte de a trece la echipa belgiană Anderlecht, a condamnat de asemenea atacul.

"Ne aşteptăm ca autorii să fie aduşi în faţa justiţiei cât mai curând posibil", a precizat clubul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri