Un fost ministru de Externe explică situația din Venezuela: Corupție, o relație cât se poate de toxică între structurile de forță și zona politică

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 02-05-2019

Actualizat: 02-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, susține că este evidentă implicarea Rusiei în evenimentele din Venezuela, menționând că situația este critică pentru cetățeni.

Fostul ministru explică și cum a ajuns țara într-o asemenea criză : "Corupție, plasarea întregii economii a societății pe jocul politic al asistenței sociale, o relație cât se poate de toxică între structurile de forță și zona politică, practic, absența unei opoziții serioase, lipsă de respect pentru cetățeni sunt elemente care peste tot în lume distrug un stat și, evident, o națiune", a declarat, la Digi24, Cristian Diaconescu.

"Este o situație extrem de gravă din momentul în care milioane de oameni au fost nevoiți să fugă oriunde își găsesc măcar alimente și medicamente. O hiperinflație de milioane a dus practic la distrugerea unei țări - foarte puternică, din punctul de vedere al rezervelor, este al cincilea exportator de petrol. Iată cum un așa-zis politician precum Maduro pe de o parte, nu are noroc, pentru că a căzut puternic prețul hidrocarburilor, iar pe de altă parte, n-are nici charisma antecesorului său, domnul Chavez. Nu știe să apară la televizor, să cânte la chitară și în telefoanele primite de la cetățeni să demită primari.

Citeste si Bogdan Licu, întâlniri cu șefii de parchete: Procurorul general interimar cere informații despre dosarele Revoluției și 10 august

Este complicat să fie găsită o soluție de ieșire din această criză. Pe de o parte, Guaido, opozantul domnului Maduro are sprijinul unei părți a populației, dar și a unor guverne puternice, precum cel din SUA sau din Brazilia sau din state membre ale Uniunii Europene. Pe de altă parte, Maduro, aflat în funcție, a știut să cumpere militari, miliții, bande rivale, inclusiv rivali și opozanți și pe baza acestui fundament de corupție care a așezat un stat bogat, reușește să rămână la putere. Din acest punct de vedere, situația este cât se poate de critică. Serviciile secrete venezuelene sunt conduse de cubanezi, deci el nu are încredere în ceea ce privește instituțiile de forță să încredințeze conducerea acestora cetățenilor venezueleni, a explicat Cristian Diaconescu.

Implicarea Rusiei este evidentă și cât se poate de clară, Moscova nu face niciun secret din acest lucru. Ca în orice stat eșuat - și Siria este un exemplu dramatic în acest sens - apar marile puteri care poartă războaie prin proximi. Practic, în respectivul stat se confruntă interese mari, dincolo de capacitățile venezuelenilor de a le gestiona, dar ei sunt victimele unui astfel de conflict, spune fostul consilier prezidențial", a mai spus fostul ministru.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri