Un fost ministru thailandez al comerţului a fost condamnat la 42 de ani de închisoare pentru o presupusă fraudă în tranzacţiile cu orez

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 25-08-2017

Actualizat: 25-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul ministru thailandez al comerţului Boonsong Teriyapirom a fost condamnat vineri la 42 de ani de închisoare în cadrul unui proces istoric referitor la o presupusă fraudă în tranzacţiile cu orez în urmă cu mai mulţi ani, relatează agenţia Xinhua. Curtea Supremă thailandeză l-a condamnat la 42 de ani de închisoare pe Boonsong, fost ministru al comerţului în timpul premierului Yingluck Shinawatra, fiind în cele din urmă declarat vinovat de acuzaţii de corupţie care i-au fost aduse.

Boonsong şi alţi 25 de inculpaţi au compărut în faţa Curţii Supreme pentru o hotărâre definitivă în procesul penal, în timp ce dna Yingluck nu s-a prezentat vineri pentru un verdict final într-un proces separat. Alţi inculpaţi au fost declaraţi vinovaţi de conspiraţie în legătură cu tranzacţiile cu orez, inclusiv fostul adjunct al ministrului comerţului Poom Sarapol, condamnat la 36 de ani de închisoare, fostul director al departamentului de comerţ exterior Manas Soiploy, care a primit 40 de ani de închisoare, fostul director general adjunct al departamentului de comerţ exterior Tikhumporn Natvaratat, 32 de ani de închisoare, şi fostul comerciant de orez Apichart Chansakulporn, 48 de ani de închisoare, conform Agerpres.

Totodată, Curtea Supremă a decis ca Apichart şi firma sa de comerţ cu orez, denumită Siam Indica Co., să-i plătească Ministerului thailandez al Finanţelor compensaţii în valoare de 497 milioane de dolari pentru pierderile suferite de către stat în tranzacţiile cu orez falsificate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri