Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un fost polițist a fost arestat în Brașov pentru trafic de droguri, alături de alte 7 persoane

Facebook
retinut-arestat

Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă a opt persoane inculpate într-un dosar de trafic de droguri, printre cei arestați fiind și un fost polițist, conform Agerpres.

"Instanţa a dispus măsura arestării preventive a inculpaţilor pentru 30 de zile începând cu data de 8 septembrie până în data de 7 octombrie. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare", au transmis reprezentanţi ai Tribunalului Braşov.

Cele opt persoane, printre care şi un fost poliţist, au fost reţinute joi pentru trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără de drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, a transmis, vineri, într-un comunicat de presă, DIICOT Braşov.

Acuzațiile procurorilor

Cele opt persoane sunt cercetate în două cauze penale, ambele vizând comercializarea de droguri.

"Astfel, în prima cauză, s-a reţinut că, în perioada decembrie 2022 - august 2023, inculpaţii au comercializat în mod repetat şi au intermediat comercializarea de droguri de risc, de mare risc şi substanţe cu efecte psihoactive (canabis, ketamină, amfetamină şi MDMA), cu sume cuprinse între 200 şi 600 de lei, către consumatori de pe raza judeţului Braşov. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că inculpaţii, pe lângă modalitatea vânzării directe, au utilizat şi o aplicaţie tip chat (metoda 'dead drop'), în cadrul căreia a fost creat un grup dedicat persoanelor care doreau să achiziţioneze, respectiv să comercializeze droguri de risc şi de mare risc. În cea de-a doua cauză instrumentată, s-a reţinut faptul că, în perioada decembrie 2022 - august 2023, inculpaţii au comercializat în mod repetat şi au intermediat comercializarea de droguri de mare risc (cocaină), cu sume cuprinse între 900 şi 2.000 de lei, către consumatori de pe raza judeţului Braşov", se arată în comunicatul DIICOT.

Un polițist printre infractori

Conform anchetatorilor, membrii grupării ar fi racolat mai mulţi consumatori, "pentru a îngreuna descoperirea activităţii infracţionale pe care o desfăşurau".

"Precizăm că, la data săvârşirii faptelor, unul dintre inculpaţi deţinea calitatea de poliţist. Investigaţiile vizând activitatea infracţională a inculpatului au fost sprijinite constant de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov", au arătat procurorii de la DIICOT.

În cele două cauze, în cursul zilei de joi, au fost puse în aplicare 29 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Braşov, fiind identificate şi ridicate 25 grame de cocaină, o cantitate de MDMA, suma de 12.400 lei, mai multe cântare de precizie şi grindere, precum şi alte mijloace de probă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.